BrightSkin.ro

Fă o programare

Leziuni Psoriazis

PSORIAZIS: manifestări, diagnostic, tratament

Psoriazisul este o afecțiune inflamatorie a pielii, ce afectează aproximativ 2-3% din populația lumii. Este cauzat de factori genetici, dar și de factori de mediu. Debutează de obicei până la vârsta de 40 de ani, dar poate apărea practic la orice vârstă.

Nu este o afecțiune contagioasă, însă poate induce la pacienții afectați stimă scăzută de sine și tendință către depresie.

Cum se manifestă psoriazisul?

Prin apariția unor pete roșii, persistente, bine delimitate, cu scuame albe, groase pe suprafață. Este localizat cu predilecție pe coate, genunchi, trunchi, scalp.  Îndepărtarea scuamelor duce la o ușoară sângerare a leziunilor. În anumite cazuri, sunt afectate zone speciale: pliuri, regiunile genitale, palme și tălpi, unghii. Se ameliorează după expunerea moderată la soare.

DSC 0157
PSORIAZIS

Pe lângă leziunile cutanate, boala poate afecta articulațiile, în special articulațiile mici ale degetelor. Poate afecta însă și articulațiile bazinului și poate duce la modificări mutilante ale acestora.

De asemenea, s-a observat o asociere cu afecțiuni cardiovasculare și metabolice, în special îngustarea vaselor sanguine, obezitate, diabet zaharat, modificări ale nivelului grăsimilor din sânge.

Cum se pune diagnosticul de psoriazis?

Diagnosticul este pus de medicul dermatolog pe baza istoricului familial și personal și a aspectului leziunilor. Uneori este necesară biopsia cutanate, adică prelevarea unui mic fragment de piele care ulterior este examinat la microscop.

Existența unei rude apropiate cu aceeași boală, afectarea articulară, un aspect particular al unghiilor precum și prezența leziunilor cutanate specifice, cresc semnificativ probabilitatea de a suferi de această afecțiune.

Evoluția pe termen lung

Psoriazisul este o afecțiune cronică și se manifestă prin perioade de acutizare și perioade de remisie. Cu tratament adecvat și prin adoptarea unui stil de viață corespunzător, se pot ține sub control leziunile cutanate.

Ce anume declanșează apariția sau înrăutațirea leziunilor de psoriazis?

– stresul!!!, este cel  mai important factor declanșator al psoriazisului;  în momentul în care pacienții învață să gestioneze stresul, și leziunile de psoriazis pot fi mai ușor controlate.

– injuriile pielii, intervențiile chirurgicale, tăieturile, arsurile (inclusiv arsurile solare) pot duce la apariția de leziuni noi pe locurile anterior traumatizate

– infecțiile, în special infecțiile cu streptococ

– fumatul are efect proinflamator și afectează în mod negativ atât psoriazisul, cât si boala cardiovasculară

– anumite medicamente, îndeosebi cele folosite în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare, pot induce sau întreține psoriazisul

– consumul de alcool influențează negativ atât boala, cât și tratamentul psoriazisului

Cum se tratează?

Din fericire, în prezent dispunem de o multitudine de tratamente eficiente în boala psoriazică. În cazuri ușoare, este suficient tratamentul local. Sunt utilizate diferite grupe de medicamente, precum dermatocorticoizii, analogii de vitamina D, retinoizi, decapante (acid salicilic, uree etc), antraline etc. Schema de tratament este adaptată vârstei pacientului, tipului de leziuni prezente si distribuției acestora. Spre exemplu, pe zona scalpului vom utiliza produse sub formă de soluție/loțiune sau spumă, în timp de palmo-plantar vom apela la ungvente, uneori aplicate ocluziv.

O alternativă de tratament este fototerapia, adică tratamentul cu radiații ultraviolete foarte bine selectate și filtrate, astfel încât să se obțină un efect terapeutic maxim, cu un minim de efecte adverse.

În cazuri severe sau rezistente la tratamentul local este necesar tratamentul sistemic, cu medicamente orale sau injectabile, care necesită o urmărire atentă din partea medicului. În mod clasic se folosește metotrexat, ciclosporină, acitretin etc. Alegerea medicamentului este personalizată în funcție de eventualele patologii asociate ale pacientului.

O revoluție în tratamentul psoriazisului o reprezintă terapia biologică, în care se folosesc molecule noi, obținute prin tehnici de laborator moderne, înalt eficiente, care se administrează pe baza unor protocoale bine stabilite. Acestea pot induce perioade foarte lungi fără leziuni sau cu leziuni cutanate minime, ameliorând semnificativ calitatea vieții pacienților cu psoriazis.

Daca suferi de psoriazis sau bănuiești că ai putea primi un astfel de diagnostic, medicii noștri iți stau la dispoziție în cabinetele noastre de dermatologie din Cluj-Napoca și Florești cu un consult de specialitate.