Cluj-Napoca:   0722 321 856    |   Floresti:   0721 471 628office@brightskin.ro
Programări Cluj-Napoca:   0722 321 856
Programări Floresti:   0721 471 628

Dr. Dana Boloș

Am absolvit Colegiul Național “Emanuil Gojdu” din Oradea în anul 2008, ulterior am urmat Facultatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, pe care am absolvit-o în anul 2014.

În timpul studiilor universitare am frecventat numeroase cursuri și laboratoare care m-au învățat să deprind bazele medicinei și să-mi dezvolt gândirea practică.

Tot atunci am făcut parte din echipa de organizare a Congresului Internațional ”Medicalis” pentru studenți și tineri medici și am participat la numeroase conferințe naționale și internaționale.

În urma examenului de rezidențiat am ales devin medic dermatolog, specialitate pentru care mi-am continuat pregătirea în cadrul Clinicii de Dermatovenerologie Cluj-Napoca, unde am lucrat alături de un colectiv extraordinar care mi-a ghidat instruirea și m-a ajutat să mă dezvolt profesional.

În perioada rezidențiatului, am urmat cursuri de Dermatoscopie, Dermatologie pediatrică, Venerologie, am participat la campanii de dermatoscopie și monitorizare a nevilor, am susținut prezentări în cadrul clinicii cât și la Congresul Societății Romane de Dermato-Oncologie.

Sunt membră a Societății Romane de Dermato-Oncologie (SRDO) și a Academiei Europene de Dermatologie și Venerologie (EADV).

În anul 2018 mi-am încheiat rezidențiatul și am susținut examenul de specialitate în 2018.

Începe acum un nou capitol în cariera mea, colaborarea cu Clinica Bright-Skin.

De-a lungul anilor de pregătire medicală am acumulat numeroase cunoștințe teoretice și practice pe care sunt nerăbdătoare să le pun la dispoziția pacienților. Scopul meu este să avem o comunicare cât mai bună, o relație bazată pe încredere și sinceritate.

 

Descarcă CV