BrightSkin.ro

crioterapia

Crioterapie

Crioterapia este o procedură dermatologică prin care se aplică azot lichid la nivelul leziunilor cutanate țintă prin contact direct cu un aplicator îmbibat cu azot sau prin pulverizarea directă a azotului cu ajutorul unui dispozitiv special. Cabinetul nostru vă pune la dispoziție dispozitivul CryPro Maxi, produs de Cortex Technology Denmark, sistem care funcționează prin pulverizarea azotului, cu sistem de țintire și multiple capete de pulverizare, în funcție de tipul și dimensiunea leziunilor tratate.

Crioterapia se indică în diferite afecțiuni ale pielii, precum veruci, keratoze seboreice, keratoze actinice, condiloame genitale, molluscum contagiosum, cicatrici hipertrofice, hiperplazie de glande sebacee, etc.

Terapia poate fi însoțită de o ușoară durere, mai frecvent în zonele cu piele groasă (palme, tălpi sau pulpele degetelor). După tratament, pielea care inițial capătă o culoare albă prin înghețare, revine la culoarea normală și zona nu necesită pansament. După tratament, este normal sa apară o bulă de congelație cu lichid în interior (uneori cu aspect hemoragic). La ședința ulterioară pielea moartă rezultată este îndepărtată în vederea repetării tratamentului.

În funcție de leziune și de răspunsul la crioterapie, pot fi necesare mai multe aplicații, la intervale de timp variabile (1-3 săptămâni).
Crioterapia este o procedură sigură, bine tolerată, cu disconfort minim pentru pacient și care nu necesită recuperare ulterioară.